Viena – Jurnal de călătorie: 5. Prater

Prater
Fără nicio ezitare, pot să afirm că Prater-ul a fost cea mai mare dezamăgire a escapadei la Viena (urmat de duty-free-ul din aeroportul vienez, în care n-am găsit un amărât de magnet).

Şi nu cred că de vină sunt doar preconcepţiile cu care am plecat la drum. Am auzit atâta lume vorbind de Prater ca de o comoară a lumii, încât mă gândeam că e un fel de PortAventura combinat cu Central Park-ul newyorkez. În schimb am găsit un bâlci în toată regula – un model pentru manifestările groteşti care au loc în Românica la aniversarea vreunei localităţi.
Coşmelii în culori ţipătoare, muzici diferite duduind la tot pasul, fripturi fumegând pe grătare şi bere transpirând la rece – un cadru familiar într-o manieră nedorită, din care nici ţiganii (vorbitori de română) ce se spălau la o cişmea cu apă de băut nu lipseau.
Mă gândeam că Prater-ul îmi va răpi o zi întreagă (duminica, numai bine pentru distracţie) – am descoperit de forumuri oameni de-a dreptul exaltaţi, care au făcut mii de poze acolo –, dar totul a fost gata în două ore. Singurele două atracţii care mi-au suscitat interes au fost Riesenrad (Roata) şi galeriile Madame Tussauds.
Prima pentru publicitate şi statutul de simbol al oraşului (deşi taică-miu m-a sfătuit să mai aştept până la Londra, dacă vreau să mă urc într-o “roată” serioasă – Golden Eye), iar a doua pentru comparaţia cu acelaşi “spectacol” din New York (iarăşi, multă lume mi-a spus că e o pierdere de vreme, că Madame Tussauds înseamnă Londra, dar experienţa s-a dovedit extrem de distractivă, un mare plus faţă de NY fiind prezenţa altcuiva care să-ţi facă poze).
În rest, o grămadă de Bumper Cars, case bântuite, standuri de aruncat la ţintă şi nişte roller-coaster-e posibil intense, dar deloc atrăgătoare la exterior.
Aşa că foarte multe poze nu sunt.
Madame Tussauds şi statuia dedicată întunericului.
Observaţia interpretarea desăvârşită şi mulţumirea de pe chipul maestrului Hitchcock.
În Roată.
Viena văzută din vârful Roţii. În plan depărtat, Donauturm.
O parte din Prater, văzută de sus.
Piaţa principală şi galeriile Madame Tussauds.
Bonus. Întâlnirea de grad zero cu Gorbaciov, de la New York, din 2006.

Comments

  1. Ce tanar pari. Adica de fapt chiar si esti. Dar cred ca eu mereu am impresia ca oamenii care au talent la scris sunt mai in varsta decat sunt in realitate, nu mosi, dar in general mai maturi.

    1. Adica, uite, chiar la nivel de fantezie, in ochii mei dl Anton Chehov are mereu cam 42 de ani, dl Jules Verne se maturizeaza de la o carte la alta de la 36 la 40 de ani, dar niciodata mai “batran” de atata, d-na Jane Austen va avea mereu 26 de ani, desi dansa nu a inceput sa-si publice cartile decat dupa varsat de 50 de ani, dl Turgheniev 42, la fel ca Cehov, dl Dostoyevski mereu 32, iar dl Alexandre Dumas tatal chiar 52 ! Si asta e perspectiva cand am citit eu unele carti scrise de ei pe cand eu eram adolescent, deci oricum mult mai imatur decat ei, chiar si in fantezie ! (Mie personal, la varsta adolescentei, un barbat de 52 de ani nu cred ca mi se parea chiar batran la 52 de ani, dar totusi ff matur, si o femeie de 26 de ani mi se parea ff matura si ea, chiar posibil la fel de matura ca un barbat de 52, dar se stie deja ca fetele sunt ceva mai mature decat baietii si ating aceasta maturitate si ceva mai devreme !)

    2. Rudolph, nu esti singurul care se lasa pacalit. Vazand la cate chestii se pricepe Vladen si cat de bine catalogheaza toate situatiile, eram convinsa ca are vreo 50 de ani. Cand i-am vazut pozele am ramas cu gura cascata, parea putin mai mare decat baiatul meu. :))

    3. Nu dupa cum povesteste, ci dupa felul in care comenteaza uneori, ca un fin psiholog, ca unul care are cunostinte temeinice in foarte multe domenii.

  2. eu cand am fost era o pista de formula 1, cu masini de dimensiuni normale. se prea poate insa ca pe vremea aia, acum vreo 12-13 ani, nu aveam asa multi termeni de comparatie.

  3. Ader in forta. E nasol rau Praterul. Eu am fost prima data cand aveam 18 ani si eram foarte-foarte dispus sa ma extaziez la orice roata. N-am reusit. Pe de alta parte, eu n-am reusit sa ma fericesc prea tare pe la nici un parc de distractii de nicaieri. Ma dau in una sau alta dar nici macar dupa cantitati considerabile de bere nu mi se pare distractiv. Iar Praterul, in particular, e jegos, galagios si janghinos. De fapt ce sa mai zic ca toata Viena se schimba de la an la an spre mai rau. In 1998 si 2002 mi-a placut orasul la nebunie. In 2009 cand am dus sotia (care venea la pomul laudat de cate ode ii ridicasem eu orasului) m-a ingrozit cat decazuse. Oamenii pareau mult mai saraci si plutea un aer de comunism intarziat (care plutea si-n Praga..). Criza ma-sii. Doamna bineinteles ca isi inchipuie si in ziua de azi ca probabil sunt dus cu capul de i-am laudat Viena atat. N-am indraznit sa o mai duc si la Prater. Oricum nici eu nu mai voiam.

  4. Spune-mi, nu consideri Viena una dintre cele mai frumoase capitale ale Europei? Eu am trecut pe acolo dupa ce vizitasem Budapesta (Ungaria), Cracovia (Polonia), Berlin (Germania), Praga (Cehia) si mi s-a parut absolut superba! Atata liniste, placere de a te plimba pe strazi, de a admira cladirile, de a vizita palatul Mariei Teresa.

    PS: Am avut o problema cu locurile de parcare. Exact ca in Bucuresti!

    1. Imi plac locurile noi, oamenii noi – astfel incat ma simt bine in orice oras pe care il descopar. La fel a fost si cu Viena. Insa tot mai mult m-au impresionat Praga si Bruxelles (dintr-o lista care mai contine Atena si Barcelona).

  5. Nu stiu cum e Prater-ul…Dar banuiam oricum ca e ceva gen Satul de vacanta din Mamaia. Nu cred sa fie mare deosebire. Poate doar ca marime…si probabil e ceva mai aerisit…
    Imi plac fotografiile “de sus”. Sunt frumoase.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *