Yes, we can not

notNu sunt economist (decât, poate, în patalamaua primită la absolvirea facultăţii) şi nu sunt nici politician. Într-un caz ideal, prima calitate i-ar sluji cuiva însărcinat direct cu mersul economiei ţării ăsteia. În cazul real numit Românica, însă, cei realmente răspunzători de soarta naţiunii se recomandă prin a doua etichetă – şi nici aia pe deplin meritată.

Deci, nu mă pricep nici la macroeconomie [că la micro-economie tind uşor-uşor spre perfecţiune, căutând moduri de a supravieţui fiecărei taxe tembele introduse de un aparat administrativ incapabil să producă şi să ofere, ci doar să consume şi să ceară], nici la politică. Însă am în cap o brumă de logică, potrivit căreia orice tranzacţie are la bază un schimb: cineva oferă ceva, iar altcineva oferă la schimb altceva.

Conform acestei egalităţi simple, eu – plătitor al unui serviciu – trebuie să primesc la schimb cu banii mei serviciul respectiv.

presupunem considerăm pe bune că vorbim despre un serviciu medical. Eu scot din buzunar nişte bancnote [ori din contul bancar niscaiva biţi de informaţie convertibili în bani peşin], iar sistemul medical românesc îmi oferă în schimbul lor o consultaţie, o analiză, un diagnostic, un tratament.

Există o şansă oarecare ca necesitatea acestei tranzacţii să apară într-un moment în care eu nu dispun de banii necesari. Prin urmare, un risc – ce-ar putea fi înlăturat prin plata în avans, eşalonată a serviciilor medicale. Şi cum pic cu pic se face mult, iar Românica este [cică!] un stat social, dacă tot dau bani înainte şi nu apelez la serviciile pentru care plătesc, mai bine să se folosească de ele altcineva, un individ aflat în nevoie la momentul respectiv – că şi el, la rândul lui, cotizează cu nişte sume din care s-ar putea să-mi rezolv eu problemele când şi dacă va fi să fie.

Aşa văd eu, schematic, mecanismul care face posibil ca, lunar, o parte din banii pentru care muncesc să fie cheltuiţi în favoarea altcuiva, sub pretextul aportului la diferite bugete de stat.

Problema e că nu percep niciun beneficiu adus de contribuţia mea şi a altora la fel ca mine: spitalele, cea mai mare parte a lor, supravieţuiesc la limita colapsului, condiţia pacienţilor se deteriorează vizibil, în lipsa medicamentelor şi a celor necesare şi, colac peste pupăză, primul lucru pe care trebuie să-l facă un asigurat anteplătitor de servicii medicale este să… plătească [Nu mă refer aici la şpaga transformată recent într-un pilon al medicinii româneşti, de cele câteva “capete încoronate” ale sistemului, care au recunoscut deschis că, fără câştigurile suplimentare – deloc de neglijat – provenite din “atenţiile” pacienţilor, exodul medicilor români spre paradisul occidentului ar fi căpătat proporţii apocaliptice… Nu, nu mă refer aşadar la şpagă, ci la banalităţi precum un pansament, o branulă, o seringă – “fineţuri” de care, în mod natural, spitalele româneşti duc lipsă].

Sunt convins că am mai scris despre asta în Cronică [subiectul îmi creează o stare de déjà-vu; pe de altă parte, eu experimentez déjà-vu-uri frecvent, iar unele teorii susţin că fenomenul este o manifestare a deteriorării sănătăţii creierului – astfel depinzând numai de voi dacă veţi continua să urmăriţi acest blog, în ciuda stării lui de… incertitudine], dar nu mă pot abţine, pentru că în poveste a mai apărut un element, pe cât de nesemnificativ pentru unii, pe atât de important pentru mine: Flippy.

Astăzi a trebuit să facă un ecograf pentru a depista natura unei gâlme apărute deasupra unei sprâncene cu vreo lună în urmă. Suspectam (ipoteză confirmată în proporţie de 90% de toţi cei care cunosc cazul, specialişti sau rude bine intenţionate deopotrivă) un hematom subcutanat, cauzat de Flippy care şi-a scăpat vreo jucărie în cap, dar am zis să fim siguri, după câteva săptămâni în care umflătura nu s-a resorbit complet.

Investigaţia a costat nişte bani, plus o oră de stat la coadă într-o ruină de spital – într-un sistem în care eu deja cotizez pentru genul ăsta de servicii, respectiv un sistem în care, derivând dintr-un străvechi jurământ hipocratic, copiii, femeile însărcinate şi persoanele în vârstă au prioritate.

Atunci, nu mai bine nu mai plătesc? De ce să arunc pe geam nişte bani, dacă nu văd nicio îmbunătăţire a stării spitalelor, nu văd niciun pacient mai fericit şi, pe lângă toate astea, confruntat efectiv cu sistemul, trebuie să dau alţi bani? În aceste condiţii, cu banii deja luaţi, trebuie să-mi asum şi cheltuielile (toate cele menţionate mai sus), şi riscul ca, odată intrat cu Flippy în mediul viciat al spitalului de stat românesc ca pacienţi, să-l părăsim într-o stare mai proastă decât la venire.

Ştiu, într-un context mai larg, a nu mai plăti nu este o soluţie. Dar aşa, pentru toate câte îmi asum, măcar rămân cu banii, pe care-i pot folosi cum cred eu de cuviinţă, pentru Flippy. În plus, e o variantă ce respectă logica tranzacţiei menţionate la început.

Şi când nu vor mai plăti zeci, sute, mii, zeci şi sute de mii de oameni, situaţia va deveni critică şi Românica va fi silită să evolueze, să conceapă şi să implementeze un sistem în care banii daţi chiar aduc beneficii, fie ele în timp şi pentru altcineva decât plătitorul iniţial. Poate.

* * * * *

P.S. Da, ştiu, o să mă întrebaţi de ce n-am apelat la servicii medicale private. Pentru că m-am lămurit eu cât de competente sunt unele clinici private din Iaşi (este deja celebru cazul unei mame care s-a dus să nască la un asemenea spital, a intrat sub anestezie pentru cezariană şi s-a trezit la Reanimarea altui spital) şi pentru că, în esenţă, problema ar fi fost aceeaşi: să plătesc după ce deja am plătit o dată.

Disclaimer. Şi pentru că postura de trăitor în Românica presupune să-ţi asumi o grămadă de riscuri, iată încă unul: îmi asum riscul ca nepriceperea mea într-ale economiei şi politicii să mă reducă la stadiul de untermensch, de vreme ce nu mă pricep nici la fotbal – într-o lume în care, vorba aia, tot românul se pricepe la fotbal.

Comments

  1. Nu ştiu cum naiba e în Iaşi dar eu aleg mereu cu încredere un lanţ privat din Bucureşti. Regina Maria… cu toată încrederea, super profesionişti.

  2. Am si eu asigurare la Regina Maria. Nu ca mi-as fi ales eu clinica, dar mi-au bagat-o sub nas firma la care lucrez. Oricum, n-am avut nevoie niciodata de serviciile lor si sper nici sa nu am.
    Cat despre a nu plati asigurarea medicala… nu e o optiune. Daca lucrezi cu contract legal, ti se retrag banii automat din salariu, deci nu e alegerea ta.
    Iar daca lucrezi la negru si nu-ti faci asigurare privata, ce platesti acum la spital o sa ti se para nimic pe langa ce platesti fara asigurare…

    1. Pai asta ma doare pe mine, ca nu e alegerea mea. Dau niste bani asa, ca zice statul… Ia-i frate, de la mine si de la altii, dar administreaza-i eficient!… Altfel, lasa-mi-i, ca stiu eu mai bine ce sa fac cu ei.

  3. Sper ca Flippy e bine. 🙂 Multa sanatate!
    Cat despre sistemul nostru sanitar, nu vad o insanatosire. Nu taie nimeni coada cainelui, n-are curaj. Cred ca lucrurile ar sta ceva mai bine, dar se fura mult. Am o cunostinta, o asistenta medicala. Subtilizeaza de acolo, din spitalul de stat, tot felul de materiale…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *