Zeiţa şi şobolanul

goddess_warrior_defense_by_rainaflax-d4srl2910 martie. Aproape am ajuns la jumătatea primei luni de vară şi vremea se mohorăşte tot mai mult, ca prevestind o iarnă urâtă şi greoaie. După ce ne-am croit drum prin ceaţa groasă pentru cumpărăturile de dimineaţă, parchez maşinuţa albă în curtea din spatele blocului.

Deşi mai este o parcare disponibilă, în faţă, la stradă (a se citi un trotuar care, deşi ocupat abuziv de maşinile locatarilor, este suficient de larg trecătorii să beneficieze totuşi de metrul prevăzut în Codul rutier), eu prefer să-mi las maşina în spate, unde e mai mult spaţiu de manevră, mai puţini pietoni irascibili şi niciun şofer prea sictirit ca să mă lase să intru în trafic.

Accesul în bloc se face pe o uşă secundară, la care ajung fofilându-mă ca şobolanul pe lângă clădire. De obicei, uşa este încuiată, dar astăzi – date fiind cele două bidoane de cinci litri de apă dintr-o mână şi plasa cu provizii de la piaţă din cealaltă – aş prefera să nu fie. Cum rostesc această dorinţă în gând, cum îmi dau seama c-am sperat în van.

Nu-i nimic. Las bidoanele jos, caut cheile în buzunar, descui, agăţ cheile de un deget, deschid uşa, iau bidoanele, păşesc înăuntru, trag uşa după mine cu piciorul, las iar bidoanele şi dau să încui.

Lăsaţi, nu mai încuiaţi! Aveţi şi greutăţi în mână, nu vă mai deranjaţi…

Vocea neaşteptată îi aparţine unei femei care aşteaptă liftul. În clar-obscurul scării de bloc, o disting pe vecina de la doi sau trei, care astă-iarnă alarma toţi locatarii că ţiganii i-au spart boxa de pe etaj, isterizându-se de-atunci la fiecare şedinţă de asociaţie [au fost două, ambele cu cvorum insuficient pentru a fi validate conform statutului] ca toată lumea să încuie uşile de acces, să nu mai pătrundă necunoscuţi în bloc.

Bănuiesc că, între timp, n-a încheiat niciun armistiţiu cu boschetarii care hălăduiesc pe lângă tomberoanele de gunoi, astfel încât probabil va încuia ea uşa (toţi locatarii au cheie). Totuşi, eticheta cere ca, mai întâi, să refuz cu juma’ de gură:

Nu-i aşa deranj, că las o parte din astea jos şi mă descurc.

Sunt suficient de ezitant încât să fie clar pentru oricine că n-aş refuza puţin ajutor.

Na, eu am zis să vă ajut…

Tocmai mă aplecam să las bidoanele de apă, când replica mă opreşte locului. Nu pot decât să ridic ochii spre femeia – înţepenită bine de uşa liftului – în a cărei privire goală se citeşte clar că doar o forţă invizibilă colosală o împiedică să treacă de la zisă la faptă… Îmi duc mişcarea până la capăt, mă ridic şi, privindu-mi acum interlocutoarea de sus de la egal la egal, bag cheia în broască:

Dac-aţi vrut într-adevăr să mă ajutaţi, aţi fi venit dumneavoastră să închideţi uşa, ca să nu mai las eu astea jos, să mă caut de chei etc.

În capul femeii se produce o revelaţie cu intensitatea unui Big Bang, în aceeaşi clipă în care soseşte şi liftul. Unda de şoc a cataclismului interior îi schimonoseşte chipul într-o furie subită. Solicitarea nervoasă este atât de intensă, încât abia reuşeşte să îngaime câteva vorbe, cu o voce sugrumată:

Ei, dacă sunteţi şi nesimţit!…

Apoi deschide aruncă în lături uşa liftului şi păşeşte în cutia de lemn ca o zeiţă rănită în orgoliu, o divinitate răzbunătoare îndepărtându-se de muritorul nerecunoscător, părăsindu-l ca pe un şobolan neajutorat.

Comments

          1. Ma, nu te lua de legenda urbana a chiftelelor de la IKEA!…

            P.S. Se poate ca animalele sa fi pascut pe acoperis…

  1. tare asta :))))) chiar mi-a placut… da si tu ce om ma.. stiai bine ca legile lui Murphy nu dau gres niciodata.. cand ai bagaje e imposibil sa fie usa deschisa.

  2. :)) intre intentie si fapta fiecare poate interpreta cum doreste
    Rad eu rad, dar ma ocup de aspecte juridice care nu-mi dau pace deloc, de unde si profunda mea concluzie 😀

  3. deci vecinii mei maneliști cu care nu mă mai salut sunt culmea normalității.
    cu ocazia asta m-am lămurit de ce e mai bine să lași că..tul în pace și să nu-l răscolești, că pute.

  4. Dar mie, asa cum l-ai povestit tu, desi probabil usor euforic de la nesomn nu voit ff comic, totusi pana la urma aceast schimb de replici mi s-a parut chiar oarecum romatic comedic-afectuos, asa in sensul frantuzesc de “qui s’aime se taquine” (“cine se iubeste se tachineaza”…desi pe un blog pedagogic elvetian am vazut ca proverbul e de fapt de origine germana, si in plus e explicat acolo ca acei copii soclari care tind sa se tachineze adesea sunt si copii care fac prea putin sport si sunt indolenti din fire), chiar daca d-na a parut ofensata, eu chiar cred ca tine totusi la tine, asa ca vecina !

  5. Vezi de ce pe unii viata ii determina sa fie atat de nesimtiti cu persoanele trecute de o anumita varsta? 🙂

    Este o intamplare tipic romaneasca, nu ma mai surprinde nimic. Sunt uimit in schimb cand intalnesc o persoana amabila si care chiar vrea sa ma ajute. Se intampla insa foarte rar…

      1. sa vezi ce minuni face “sarumana” in magazine. Pentru ca, o spun cu tristete, a devenit ceva foarte rar ca un tanar sa dea “sarut mana”.

        Suntem putini, dar inimosi in schimb 🙂

  6. Adica a vrut sa para femeie de treaba, dar nu a reusit din cauza ta?! 😛
    Problema este ca astfel de oameni te ajuta numai dupa mai multe tentative de ajutor, ca sa intelegi ca de fapt ti-au facut un favor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *